Întrebări frecvente

Fondul de Pensii Facultative ARAGONN este un fond de pensii la care aderarea este voluntară, administrat în mod privat de către Societatea de Administrare a Fondurilor de Pensii Facultative ,,ARAGONN GRUP” Societate pe Acțiuni (SAFPF ,,ARAGONN GRUP”). 

Valoarea minimă a contribuției este de 300 lei pe lună.

Valoarea contribuțiilor este flexibilă: Valoarea maximă nu este limitată, poți alege suma cu care dorești să contribui și o poți modifica oricând, respectând suma minimă de 300 lei /lună. Ai si opțiunea de a suspenda plățile și de a le relua ulterior, ori de câte ori ai nevoie, păstrându-ți toate drepturile în calitate de participant al fondului.  

Contribuțiile tale sunt deductibile fiscal (nu se aplică impozitul pe venit), în limita de 15% din venitul brut câștigat în anul fiscal de către participant.

Fondul este în drept să investească atât pe piețe locale, cât și din țările Uniunii Europene, în instrumente financiare precum valori mobiliare de stat și obligațiuni, acțiuni și depozite bancare, cu respectarea cerințelor legale de investire prudențială oferind un grad de risc mediu. Conform legislației fiscale venitul fondului de pensii nu este supus impozitării, ceea ce generează beneficii suplimentare pentru participanți.

Administrarea Fondului ARAGONN este transparentă, ai acces permanent la informații actualizate despre performanța fondului și evoluția economiilor tale pe site-ul www.aragonn.md, iar în cazul în care ai nevoie de informații suplimentare te poți adresa la adresa de e-mail: office@aragonn.md; info@aragonn.md.

La momentul virării contribuției se deduce un comision în mărime de 4%, care se încasează înainte de convertirea contribuțiilor în unități de fond, iar anual se încasează o taxa pentru administrarea fondului de pensii (taxa de administrare) în mărime de 2,5% aplicat la activul net al fondului. Pentru mai multe detalii se poate consulta Prospectul planului de pensii al Fondului de Pensii Facultative ARAGONN la adresa: https://aragonn.md/prospectul-planului-de-pensii-facultative/.

În cazul decesului participantului, beneficiarii moștenitori pot solicita plata contravalorii activului personal de la data decesului.

Acesta va putea beneficia de suma acumulată în fondul de pensii la cerere,  daca deține o decizie administrativă privind acordarea pensiei de dizabilitate. În acest caz, participantul va putea încasa suma întreagă sub forma unei singure plăți sau a unor plăți eșalonate pe durata a maximum 5 ani. 

Activul acumulat la fondul de pensii facultative poate fi solicitat, la cererea participantului, începând cu împlinirea vârstei de 60 de ani, indiferent de vârsta legală de pensionare.  

Suma existentă în contul personal al participantului în fondului de pensii facultative poate fi solicitată de participant ca plată unică sau plăți eșalonate. În funcție dacă sunt îndeplinite condițiile legale de deschidere a dreptului la pensia facultativă, participantul poate opta pentru plata pensiei pentru o perioadă determinată de timp sau să ridice mijloacele acumulate ca plată unită.

Fondul este foarte strict reglementat și supravegheat. Banii participanților sunt investiți cu respectarea tuturor prevederilor legale de către personalul calificat în domeniul investițional al SAFPF ,,ARAGONN GRUP”. În schimbul contribuțiilor virate, participanții primesc unități de fond care înglobează valoarea și evoluția portofoliului investițional al fondului. Calculul prețului unităților de fond este efectuat în fiecare zi de emitere şi de răscumpărare a unităților de fond, dar nu mai puţin de o dată la 7 zile, în paralel și independent de către administrator, cât și de depozitar. Toată activitatea este atent monitorizată de către Comisia Națională a Pieței Financiare (autoritatea de supraveghere). 

Prin lege, fondul de pensii facultative nu poate fi declarat în stare de insolvabilitate. Situația financiară a Administratorului (SAFPF ,,ARAGONN GRUP”) nu influențează în niciun fel evoluția investițiilor fondului. Astfel, fondurile de pensii nu pot da faliment, acest risc existând în mod teoretic doar pentru Administrator. 

Pentru o înțelegere mai bună a modului de funcționare a Fondului ARAGONN, pe pagina web oficială a Administratorului (SAFPF ,,ARAGONN GRUP”) la adresa: https://aragonn.md pot fi vizualizate documentele aferente Fondului precum Prospectul planului de pensii, Declarația privind politica de investiții, Contractul de societate civilă, Contractul de aderare la Fond, etc.